UPDATE 23.09.2021. Ghid informativ pentru asigurații si păgubiții CITY Insurance, societate intrata in procedura de faliment

UPDATE: 23.09.2021

Guvernul a adoptat în şedinţa de ieri, 22 septembrie 2021, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, ca urmare a insolvenţei companiei de asigurări City Insurance.
Urgenţa demersului este justificată de modificarea termenului în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor este îndreptăţit să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, o măsură de protecţie a acestora în cazul insolvenţei unui asigurător. Astfel, se modifică definiţia plafonului de garantare cu referire expresă la nivelul maxim al garantării pentru o creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract, nu pe un creditor de asigurare. Modificarea este necesară pentru a se asigura o protecţie reală a creditorilor de asigurări, care au calitatea de contractant în mai multe contracte de asigurare. De asemenea, se majorează plafonul maxim de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei, pentru o creanţă de asigurare. Totodată, Fondul va avea dreptul să efectueze plăţi aferente despăgubirilor/indemnizaţiilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi de constatare a stării de insolvenţă a asigurătorului.
Lista documentelor necesare deschiderii unui dosar de daună la FGA o găsiți aici:

Stirea initiala:
În contextul retragerii de cătrea Autoritatea de Supraveghere Financiară a licenței de funcționare a companiei City Insurance, ceea ce înseamnă practic intrarea în faliment, organizațiile reprezentative ale industriei de asigurări, respectiv Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), au transmis un ghid general pentru persoanele care au făcut asigurări la compania mai sus menționată sau au fost afectate de incidente produse de persoane care sunt asigurate la aceasta.

Ghidul se referă în special la piața polițelor RCA, fiind cunoscut că portofoliul City Insurance este compus aproape în exclusivitate de asigurările de acest tip.

Redăm comunicatul integral din data de 20 septembrie 2021:

Precizari in lumina celor mai recente decizii ale ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara vizand societatea CITY Insurance

a) In cazul in care detineti o polita de asigurare emisa de CITY Insurance
Polita dumneavoastra de asigurare ramane in continuare valabila, producandu-si efectele.
Puteti insa denunta in orice moment polita si sa incheiati una noua la un alt asigurator autorizat. Daca denuntati polita si nu ati avut daune in perioada de valabilitate de pana la denuntare, pentru perioada neexpirata aveti dreptul sa va recuperati diferenta de prima de la FGA – Fondul de Garantare a Asiguratilor urmand procedura mentionata la lit.b) pct.(ii) de mai jos.

ATENTIE! Polita dumneavoastra de asigurare ramane valabila, conform prevederilor legale, pana cel tarziu la 90 de zile dupa ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii falimentului. Asta inseamna ca, in cazul in care valabilitatea politei inscrisa in documentul de asigurare depaseste termenul mentionat anterior, nu veti mai fi asigurat.

Precizarile de mai sus sunt valabile si pentru situatia in care detineti o polita de asigurare RCA emisa de CITY Insurance. Prin urmare, puteti circula pe drumurile publice, iar in cazul unor controale in trafic din partea organelor abilitate, nu veti fi sanctionati, polita dumneavoastra RCA fiind valabila. Pe scurt, sunteti in continuare asigurati, desigur cu luarea in considerare a atentionarii de mai sus.

De asemenea, in cazul in care sunteti vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale si/sau vatamari corporale, tertul pagubit va fi despagubit in baza acestei polite in limitele stabilite de Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguratilor, respectiv 450.000 lei si prin inscriere la masa credala in cadrul procedurii de faliment care se va solutiona in prima instanta de Tribunalul Bucuresti, iar in faza apelului de Curtea de Apel Bucuresti.

b) In cazul in care sunteti victima unui accident rutier produs de un conducator auto prin intermediul unui autovehicul asigurat printr-o polita RCA emisa de CITY Insurance:

(i) Daca nu ati avizat inca dauna la CITY Insurance, aveti dreptul sa o faceti adresandu-va Fondului de Garantare a Asiguratilor cel tarziu pana la data denuntarii politei RCA de catre asigurat, dar nu mai mult de 90 de zile de la data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii falimentului;

(ii) Pentru incasarea indemnizatiilor/despagubirilor veti putea depune o cerere de plata motivata si insotita de documente justificative, incepand cu data publicarii deciziei ASF de retragere a autorizatiei pentru CITY Insurance in Monitorul Oficial si pana la maximum 90 de zile de la ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data nasterii dreptului de creanta, atunci cand acesta s-a nascut ulterior.

FGA are dreptul de a incepe plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurari (asigurati, beneficiari, terte persoane pagubite) de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului impotriva CITY Insurance.
Pentru mai multe detalii va rugam sa consultati: www.fgaromania.ro

IMPORTANT! Totodata, trebuie precizat si ca, in acest moment, exista in dezbatere publica un proiect de Ordonanta de Urgenta care modifica unele dintre prevederile legii actuale privind activitatea FGA (Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguratilor) in beneficiul creditorilor de asigurari. Una dintre cele mai importante schimbari preconizate se refera la scurtarea termenului in care FGA poate incepe efectuarea platilor catre pagubiti, respectiv la 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial a deciziei Autoritatii de Supraveghere Financiara de retragere a autorizatiei de functionare si constatare a existentei indiciilor starii de insolventa a asiguratorului (si nu de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului impotriva CITY Insurance, asa cum este in acest moment). De asemenea, proiectul prevede majorarea plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei si acordarea despagubirilor pe fiecare creanta de asigurare datorata in temeiul unui contract de asigurare.

Aceaste prevederi propuse vizeaza protejarea suplimentara a pagubitilor in cazul insolventei unui asigurator.

(iii) Indiferent daca v-ati adresat sau nu FGA in vederea incasarii despagubirii, aveti dreptul sa formulati si o cerere de admitere a creantei (despagubirii pretinse) in cadrul procedurii de faliment in termenele si urmand instructiunile lichidatorului judiciar care va fi desemnat de Tribunalul Bucuresti. Trebuie sa stiti ca, in masura in care ati incasat sume de la FGA, acestea vor fi deduse in cadrul procedurii de faliment din sumele pe care ati mai fi eventual indreptatit sa le primiti.

INFORMATII DE CONTEXT

Romania este una dintre tarile din Uniunea Europeana care beneficiaza de o plasa de siguranta pentru asigurati in cazul falimentului unei companii de asigurari: FGA – Fondul de Garantare a Asiguratilor.

Fondul, ca o solutie de garantare in domeniul asigurarilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator intrat in procedura de faliment.

Destinatia principala a sumelor aflate la dispozitia FGA este plata catre creditorii de asigurari a indemnizatiilor/despagubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative si obligatorii incheiate in conditiile legii si a primelor datorate de asigurator pentru perioada in care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a incetarii contractelor de asigurare, cu respectarea plafonului de garantare prevazut de lege.

Disclaimer: informatiile prezentate mai sus sunt cu caracter general. Pentru solutionarea cazurilor concrete va recomandam sa urmati instructiunile autoritatilor competente (ASF, FGA, instante judecatoresti etc.) si, eventual, sa apelati la consultanta de specialitate.

comunicatul integral il regăsiți AICI.

Sursa foto: infotrucker.ro

Vezi AICI cum va fi pretul RCA la camioane incepand din octombrie 2021. Viorel Vasile (CEO Safety Broker) explica la Transport Academy LIVE #23 modalitatea in care se va forma tariful RCA pentru transportatori, cat de transparent este acest calcul și cum se va ține acest tarif sub control prin intermediul prevederilor legale deja în vigoare.

Vezi AICI protestul transportatorilor din data de 29.09.2021, transmis LIVE de Transport Academy și Infotrucker.ro.

Ne puteti urmări pe pagina de Facebook, pe contul de LinkedIn, pe Instagram precum si pe canalul de Youtube „Transport Academy”. , acolo unde te invităm să dai SUBSCRIBE pentru a urmări toate sesiunile video „Transport Academy LIVE” cu Decebal Popescu si invitatii sai.

Emisiunea Transport Academy LIVE, moderată de Decebal Popescu - săptămânal pe canalul de Youtube "Transport Academy"

Emisiunea Transport Academy LIVE, moderată de Decebal Popescu – pe canalul de Youtube „Transport Academy”

 

 

Written by admin