BREXIT – informare de la Directia Generala a Vamilor cu privire la masurile aplicabile incepand cu 1 ianuarie 2021
TREBUIE SĂ VĂ PREGĂTIȚI PENTRU 1 IANUARIE 2021
Brexit va afecta compania dumneavoastră dacă:
- aceasta vinde produse sau prestează servicii către Regatul Unit sau
- cumpără produse sau primește servicii din Regatul Unit sau
- tranzitează mărfuri pe teritoriul Regatului Unit sau
- utilizează materiale și produse din Regatul Unit pentru a efectua schimburi comerciale în temeiul unor regimuri tarifare preferențiale către țările partenere ale UE.
Aceasta înseamnă că:
- Va trebui să depuneți declarații vamale atunci când importați sau exportați orice produs către/din Regatul Unit sau când vă tranzitați mărfurile pe teritoriul Regatului Unit.
- Dacă nu aveți un număr EORI, pentru îndeplinirea formalităților vamale, este necesar să îl obțineți de la autoritatea vamală – link
- Declarația vamală poate fi completată fie de compania dvs., fie de un reprezentant ales – un furnizor de servicii care efectuează procedurile pentru dvs. (de exemplu: un comisionar în vamă – link)
- Declarația trebuie depusă la biroul vamal căruia îi sunt prezentate mărfurile: fie în momentul prezentării în vamă a mărfurilor, fie înainte cu cel mult 30 de zile până la prezentarea în vamă a mărfurilor (declarație vamală depusă anterior prezentării mărfurilor).
- Pentru mărfurile ce urmează să fie introduse pe teritoriul vamal al Uniunii trebuie depuse declaraţii sumare de intrare – ENS (Entry Summary Declaration). Pentru mărfurile ce urmează să fie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii, declarația vamală conține elementele necesare pentru analiza de risc în ceea ce privește securitatea și siguranța (de ex. ruta transportului).
- Importatorii vor avea nevoie să determine originea, clasificarea tarifară și valoarea în vamă a bunurilor lor.
- Veți avea nevoie de o licență specială pentru a importa sau exporta anumite produse (de exemplu, deșeuri, anumite produse chimice periculoase, OMG-uri). NOTĂ: Aveți în vedere că pentru anumite produse sunt aplicabile și măsuri naționale la import sau export – link.
- Trebuie să vă informați cu privire la mărfurile supuse unor proceduri speciale/simplificări vamale și să verificați dacă autorizațiile și garanțiile vamale pe care le aveți sunt încă valabile după Brexit. Dacă veți transporta mărfuri pentru care este necesară eliberarea unor certificate/avize/licențe asigurați-vă ca acestea sunt încă valabile după Brexit. Informații suplimentare regăsiți avizele de pregătire elaborate de Comisia Europeană – link.
- Va trebui să îndepliniți formalități suplimentare în cazul importului sau al exportului de produse accizabile (alcool, tutun sau combustibil) către/din Regatul Unit.
- În general, va trebui să plătiți TVA în țara din UE în care puneți în consum produsele importate din Regatul Unit. Veți fi scutit de plata TVA în UE pentru produsele pe care le exportați către Regatul Unit, însă va trebui, ulterior, să respectați normele din Regatul Unit privind TVA aplicată importurilor.
- Pentru tranzacțiile cu Regatul Unit, va trebui să respectați norme și proceduri în materie de TVA diferite de cele aferente tranzacțiilor efectuate în cadrul UE.
Modificările ar putea fi și mai substanțiale în cazul în care nu se va încheia niciun acord UE-Regatul Unit până la sfârșitul perioadei de tranziție, stabilită până la data de 31 decembrie 2020. În acest caz, pe lângă formalitățile de mai sus:
- Va trebui să plătiți taxe vamale pentru mărfurile pe care le importați în UE din Regatul Unit – link.
- Puteți fi afectat de cotele impuse pentru anumite mărfuri care sunt introduse în UE din Regatul Unit.
În plus, trebuie să fiți conștient de faptul că, dacă utilizați materiale sau procese din Regatul Unit, acestea nu vor mai fi considerate ca fiind „originare” în temeiul regimurilor preferențiale existente ale UE – link.
Pentru a evita eventuale blocaje la trecerea frontierei, înregistrați-vă declarațiile vamale în aplicațiile puse la dispoziție de autoritățile din cele 3 state membre aflate la frontiera cu Marea Britanie: Franța, Belgia și Olanda.
Cu cât mai devreme începeți să vă pregătiți pentru aceste schimbări, cu atât mai mic este riscul ca întreprinderea dumneavoastră să se confrunte cu perturbări majore după perioada de tranziție.
Informații suplimentare despre aspectele vamale generate de BREXIT regăsiți în Secțiunea BREXIT sau utilizând adresa de email brexit@customs.ro
Sursa: DIRECTIA GENERALA A VAMILOR
Dacă vrei să intri în contact cu echipa noastră de consultanți, ne găsești AICI.
Ne puteti urmări pe pagina de Facebook, pe contul de LinkedIn, pe Instagram precum si pe canalul de Youtube „Transport Academy”. , acolo unde te invităm să dai SUBSCRIBE pentru a urmări toate sesiunile video „Transport Academy LIVE” cu Decebal Popescu si invitatii sai.
Lasa un comentariu