Vineri, la final de zi, cand ne pregateam deja de weekend, am primit “pe adresa redactiei” o solicitare de cooperare din partea unor tineri reprezentanti ai platformei CARGOROLL, in vederea desfasurarii unui sondaj de opinie in randul „jucatorilor” din piata de transport.
Cu toate ca auzisem de ei in trecut, nu studiasem foarte mult “problema”. Prin urmare, am apelat la consultantul nostru, Google. Vorba aceea, chiar si consulantii au nevoie de consultanta. Si uite asa am ajuns pe Start-up.ro, unde am gasit ceva info despre ideea de la care a pornit Cargoroll.
Silviu Dorobanțu și Marius Pătru s-au aliat și au lansat in 2017 Cargoroll, o platformă unde transportatorii de mărfuri și cei care expediază se întâlnesc printr-un serviciu de licitații online.
„Domeniul ăsta a rămas în urmă cu tehnologia. Faptul că nu sunt aplicații mobile care să te ajute, de asta ne-am focusat foarte mult pe zona de mobil. Ca piață, avem o piață dezvoltată în ceea ce privește transporturile. Am vrut să lansăm aplicațiile, pentru ca noi să avem acest diferențiator foarte puternic, să oferim o soluție completă. Mai există și alte platforme, dar nu oferă o soluție completă”, spunea Silviu Dorobanțu, unul dintre fondatorii business-ului, in 2017.
Silviu Dorobanțu are experiență în zona corporate și de project management, iar Marius Pătru e o persoană tehnică. S-au cunoscut în 2014, iar în 2015 au decis să dezvolte platforma împreună. Motivul vine din experiențele personale.
„Am avut nevoie să transport la un moment ceva și a fost punctul de plecare al Cargoroll. În momentul când m-am lovit de problemă, am petrecut o zi întreagă la telefon să adun tot felul de oferte. Tot nu am reușit să găsesc ceva ce mi-a convenit”, povestește Marius Pătru. Ideea i-a venit și lui Silviu, care se lovise înainte de a se cunoaște cu Marius de aceeași problemă.
Dacă ar fi sa decidem chiar NOI cum să arate bursa de marfuri / camioane care să ne serveasca cel mai bine interesele?
Din cate am inteles, proiectul trece acum printr-o faza de reasezare in raport cu provocarile viitorului din transporturi. Iar pentru asta, au nevoie de input-ul nostru, al celor care ne desfasuram activitatea zi de zi in acest domeniu. De ambele parti ale baricadei, fie ca suntem transportatori sau beneficiari al serviciilor de transport .
Noi am completat deja formularul pe care il veti gasi mai jos. Nu pentru creditele pe care le putem primi (noi, in calitate de consultanti, nu avem ce face cu ele) ci pentru dorinta noastra de a ajuta aceasta industrie. Acum e randul vostru.
Stati ca am gasit ce sa facem si cu creditele noastre: le donam si noi mai departe! Primele 10 companii care ne confirma completarea fisierului vor primi (fiecare) din partea noastra un “bonus” de 100 EUR in credite pe platforma CARGOROLL, pe care noi le achizitionam special pentru voi. Primul sosit le ia si pe cele 100 ce ne erau destinate noua 🙂 Cum ne confirmati? Simplu: prin comment chiar aici, la acest articol.
Avantajul este ca oamenii au inteles ce isi doreste toata Romania: vot electronic ! :))
Si au lansat 2 formulare de sondaj.
Aici gasesti formularul pentru TRANSPORTATORI
Aici gasesti formularul pentru CLIENTI / EXPEDITORI / BENEFICIARI
Completeaza-l pe cel care se potriveste profilului tau. Oamenii vor sa iti faca un „costum” fix pe „dimensiunile” tale.
Daca vrei sa le mai spui ceva in afara chestionarului, poti sa ii contactezi direct AICI. Sau scrie cat text vrei la intrebarea “Ce crezi că lipsește pentru ca afacerea să ajungă la nivelul așteptărilor tale?”
Hai la „referendumul transportatorilor”, sa fie bine ca sa nu fie (mai) rau !
Lasa un comentariu