Conform analizei efectuate de TIM Consult GmbH asupra transporturilor de marfuri gestionate de platforma Transporeon (in mod regulat, peste 150.000 curse lunar), primele 15 zile din Aprilie inregistreaza recorduri absolute in ceea ce priveste nivelul tarifelor dar si al capacitatii disponibile.
Dupa ce in Februarie 2020 s-a inregistrat cel mai mic indice al tarifelor din ultimii 2 ani (24 de luni), in Aprilie situatia s-a agravat, inregistrandu-se cele mai mici tarife medii la nivel european din perioada masurata, cu 12.1% mai mici decat luna aprilie 2019 si cu 6.5% mai mici decat luna martie 2020.
Bineinteles, tarifele sunt influentate de volumul marfurilor (cerere) si CAPACITATEA DISPONIBILA (oferta de camioane gata de incarcare). Pe fondul inchiderii majoritatii unitatilor de productie din Europa, transportatorii care au ramas „la lucru” s-au vazut aruncati in zona curselor spot, cautand orice de incarcat, acceptând dislocari mari, preturi mici si termene de plata la alegerea clientului. Astfel, s-a ajuns la cel mai mare indice al capacitatii disponibile in piata din ultimii ani, cu 65% mai mare decat in Aprilie 2019 si cu 41% mai mare decat in urma cu doar o luna. Lucrurile sunt si mai dramatice daca tinem cont ca vorbim de perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale, una in care capacitatea (istoric vorbind) era in mod traditional mai mare decat cererea.
Judecand RATIONAL, acesta este efectul normal al balantei dintre cerere si oferta, mai ales cand te afli preponderent pe la mijlocul „traseului lantului valoric”, ce se intinde de la producator la beneficiarul final. Mai pe romaneste, subcontractor la vreo casa de expeditii cu „ștaif”, vanator de curse pe bursa, tractionist etc. In asemenea situatii, pentru ca tu oferi acelasi serviciu pe care il ofera si alte 600.000 de companii din Europa, ai devenit „eligibil” pentru a fi primul taiat de pe lista atat la comenzi cat si la platile pentru serviciile anterior prestate. Acum, tu esti dependent de ei, nu invers.
Din pacate, asa cum am invatat si din emisiunea Transport Academy LIVE de saptamana trecuta, referitoare la modul cum reactioneaza creierul nostru in aceasta perioada (gasiti aici emisiunea: https://bit.ly/2Vtozcx ), noi actionam preponderent EMOTIONAL, cautand in aceasta perioada vinovati oriunde altundeva, mai putin in curtea proprie, refuzand sa ne gandim la o SCHIMBARE a modului de a face business in viitor. Noi vrem ca totul sa fie “cum era inainte”, lucru imposibil in viitor din multe puncte de vedere. Evident, nu suntem noi de vina pentru aparitia virusului. Putem fi insa responsabili (noi, oamenii) de raspandirea lui, daca nu respectam masurile de preventie.
La fel de responsabili suntem si de supravietuirea afacerii noastre DUPA Covid-19.
Asemenea impactului COVID-19 asupra organismelor cu boli pre-existente, slabite, neingrijite, efectul crizei sanitare asupra business-urilor va avea acelasi rezultat. Vor supraviețui și vor căpăta (poate) imunitate DOAR afacerile care erau “sanatoase” inainte, cu un grad redus de indatorare, cu PARTENERI in loc de ”clienti” in cautarea celui mai mic pret, cu angajați motivați și incurajați, cu antreprenori care cunosc foarte bine condițiile pieței în care activează și care știu cum pot produce VALOARE, care stiu sa ”citeasca” date si indicatori financiari INDIFERENT daca au un singur camion sau 1000, care si-au respectat in trecut furnizorii de produse si servicii, care invata in mod continuu precum si cei care au abilitatea / agilitatea de a pivota și de a vedea în această criză OPORTUNITAȚI în locul intrarii in corul celor care se lamenteaza.
Evident, toate cele afirmate mai sus sunt valabile nu doar in dreptul antreprenorilor ci si in dreptul angajatilor.
Celor care au ignorat si ignora in continuare toate cele de mai sus, fie ei angajati sau antreprenori… le uram mult noroc!
“Planificarea inseamna sa aduci viitorul in prezent, astfel incat sa faci ceva in privinta lui ACUM!” – Alan Lakein, scriitor american.
sursa foto si date: TIM Consult GmbH
____
Ne puteti urmări pe pagina de Facebook, pe contul de LinkedIn, pe Instagram precum si pe canalul de Youtube „Transport Academy”. , acolo unde te invităm să dai SUBSCRIBE pentru a urmări toate sesiunile video „Transport Academy LIVE” cu Decebal Popescu si invitatii sai.
Lasa un comentariu